Reflecție asupra proiectului STEAM ”Amprenta ecologică – matematica protejează natura”
Proiectul STEAM ”Amprenta ecologică – matematica protejează natura” desfășurat în perioada 01.09.2025 – 15.02.2026 a reprezentat o experiență educațională complexă și valoroasă, care a reușit să îmbine cunoștințele teoretice cu activități practice relevante pentru viața reală. Implicarea a aproximativ 100 de elevi din clasele a V-a – a IX-a din IP Gimnaziul ”Ion Creangă” s. Ermoclia și din IP Gimnaziul ”Alexandru cel Bun” s. Slobozia a demonstrat interesul crescut al acestora față de problematica protecției mediului și a utilizării responsabile a resurselor natural.
Pe parcursul proiectului, elevii au explorat teme esențiale precum economisirea apei, reducerea consumului de energie electrică, diminuarea poluării și adoptarea unui stil de viață sănătos (mersul pe jos în locul utilizării excesive a automobilului). Activitățile au fost diverse și interactive: realizarea de site-uri tematice, construirea de filtre pentru apă și aer, programarea roboțeilor LEGO WeDo 2.0, elaborarea de postere și desene sugestive.
Un aspect deosebit de important a fost componenta de cercetare. Elevii au realizat fișe de monitorizare și au efectuat calcule concrete, ajungând la concluzii relevante:
- câtă apă se irosește în cazul unui robinet defect;
- impactul plantării copacilor asupra reducerii gazelor de eșapament;
- economia de energie realizată prin utilizarea becurilor LED.
De asemenea, o contribuție inovatoare a proiectului a fost realizarea unor roboței și machete funcționale care vin în ajutorul oamenilor. Elevii au conceput soluții practice pentru problemele de mediu: roboți capabili să planteze copaci, mașini pentru colectarea deșeurilor din bazinele acvatice, inclusiv din pârăiașul „Copceac”, care traversează centrul satului și se revarsă în Marea Neagră. De asemenea, au fost proiectate modele de mașini pentru colectarea deșeurilor menajere și coșuri de gunoi inteligente, menite să încurajeze un comportament responsabil în comunitate.
Aceste activități au contribuit la dezvoltarea gândirii critice, a spiritului de observație și a competențelor matematice și digitale. Elevii nu doar au acumulat informații, ci au înțeles importanța aplicării lor în viața de zi cu zi și rolul tehnologiei în protejarea mediului.
Prezentarea finală a proiectului în fața profesorilor, elevilor și părinților a consolidat încrederea în sine a participanților și a evidențiat rezultatele muncii lor. Feedbackul pozitiv și nivelul ridicat de satisfacție al copiilor confirmă succesul proiectului.
În concluzie, proiectul a avut un impact educativ semnificativ, contribuind la formarea unor atitudini responsabile față de mediu. Elevii au conștientizat că fiecare acțiune contează și că, prin implicare activă și soluții inovatoare, pot contribui la protejarea planetei și la construirea unui viitor sustenabil.



